Volkswagen ne aduce astăzi primele
vești legate de cel mai așteptat automobil al anului 2012. A saptea
generație Golf își dezvăluie mai întâi secretele tehnologice în dorința
de a arăta că viitorul model este unul complet nou.
Punctul central al
compactei din Wofsburg este inovativa platformă pe care germanii au
botezat-o MQB (Modularer Querbaukasten) sau platformă modulară
transversală.
Aceasta va
permite ca tehnologiile și dotările unor modele premium de clasă mare să
fie accesibile și pe vehicule de volum din clasa subcompactă și
compactă.
MQB este platforma
pe care vor fi construite nu doar versiunile noului Golf 7 ci o întreagă
familie de automobile Volkswagen: Polo, Beetle, Scirocco, Jetta,
Tiguan, Touran, Sharan, Passat și CC.
Cu
toate acestea primul model ce va fi construit pe platformă modulară
transversală va fi noul Audi A3 ce va debuta luna viitoare la Geneva.
Din beneficiile sistemului MQB vor gusta și mărcile Seat și Skoda, care
la rândul lor vor putea utiliza o singură platformă pentru o gamă foarte
largă de modele.
MQB este o
platformă revoluționară care încorporează avantajele sistemului MLB
utilizat de Audi și MSB dezvoltat de Porsche, dar și cele regăsite la
noua familie de vehicule urbane Citigo, Mii și Up!.
Cu
ocazia prezentării oficiale ce avut loc de astăzi, 1 februarie 2012, la
Wolfsburg, compania germană a confirmat lansarea în anul 2013 a
versiunii electrice Golf, debutul noului A3 la Geneva, a tehnologiei de
dezactivare temporară a cilindrilor și introducerea unor sisteme de
securitate activă în premieră în clasa compactă.
Astfel, Volkswagen Golf VII va beneficia de un sistem avansat de
prevenire a coliziunilor prin frânari succesive în mod automat.
MQB – Platforma 3 în 1
Dezvoltarea
platformei modulare transversale a avut ca scop atât simplificarea
procesului de producție cât și a numărui de componente. Introducerea
acesteia va însemna înlocuirea a trei platforme odată, care au generat
în ultimii 7 ani volume semnificative: PQ25, PQ35 și PQ46. Reducerea
numărului lor numai una singură va genera o profitabilitate mai mare per
model și costuri mai avantajoase de producție atât pentru Volkswagen
cât și pentru Audi, Seat sau Skoda.
MQB – Exclusiv pentru motoare transversale
Așa
după cum îi spune și numele, platforma MQB este dedicată strict
motoarelor cu amplasare transversală. Avantajele oferite de aceasta sunt
completate de noul design al sistemului MQB care favorizează creșterea
spațiului interior dar și a celui pentru bagaje fără a ”fura” din
compartimentul motorului. Platforma favorizează și dezvoltarea unor noi
versiuni ale aceluiași model dar cu un ampatament mai mare, utilizând
aceiași structură de bază.
O caracteristică proeminentă a noului MQB este poziția de montare uniformă a tuturor motoarelor.
Pe
noua structură dezvoltată de inginerii grupului Volkswagen vor putea fi
montate de la motoarele convenționale pe benzină și motorină la cele
electrice și hibride. Tehnologia este aplicabilă și propulsoarelor pe
gaz natural sau gaz petrolier lichefiat. În altă ordine de idei, orice
MQB este croit pentru a găzdui orice de tip de motorizare.
MQB – un punct de cotitură în producția automobilului
Matricea
Transversală Modulară standardizează numeroase componente ale mașinilor
din diferite clase și reduce numărul acestora fără a afecta siguranța
în exploatare a mașinilor.
Volkswagen
afirmă că ”MQB reprezintă un punct de cotitură în designul și producția
viitoarelor automobile cu propulsoare transversale”. Acesta este
concepută astfel încât să permită accesul unui număr mai mare de
tehnologii în viitorul apropiat. Mai mult decât atât, toate mașinile
dezvoltate pe pltaforma modulară vor putea fi fabricate în aceiași
uzină, chiar dacă acestea aparțin unor clase și branduri diferite din
grupul Volkswagen.
Un alt
avantaj este și faptul că noua serie de motoare pregătită de VAG va
reduce numărul versiunilor de propulsie și transmisie cu aproape 90%.
Practic, noua platformă a condus la o ”selecție” extrem de eficientă și
benefică la nivelul tuturor componentelor.
MQB – Flexibilitate, costuri reduse, eficiență în procesul de fabricație
Unul
din elementele centrale este flexibitatea de a construi modele cu
dimensiuni exterioare diferite. MQB permite fabricația unitară a mai
multor modele cu aceleași tip de componente, deși ele diferă ca lungime,
lățime, ampatament, mărime a jantelor și poziționare a scaunelor. În
schimb, distanța dintre pedalier și centrul axei față va fi aceiași la
toate modelele, MQB fiind concepută în partea frontală ca un sistem
compact și unic.
Aceasta va
conduce nu doar la reducerea costurilor ci și la o eficiență ridicată a
producției. De asemenea, standardizarea componentelor va atrage cu sine
timpi de producție mai mici și o cadență de lucru mai mare.
Volkswagen
afirmă că în ciuda dimensiunilor diferite, toate mașinile cu acest nou
tip de platformă modulară vor putea fi construite pe aceiași linie de
producție. Teoretic vorbind, în aceiași uzină vor putea fi fabricate, de
exemplu, Volkswagen Polo și Skoda Octavia sau Volkswagen Passat și Seat
Ibiza.
http://www.autopassione.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu