O prezentă exclusivistă: Editia „Audi Sport” a modelului Audi R8 Coupé


- În editie limitată, cu vopsea exclusivistă în nuante de argintiu, rosu si negru
- Tapiterie din piele în două culori, volan accesorizat în partea de sus si striatii de carbon
- Premiera a avut loc la Salonul Auto International de la New York

Argintiu, rosu si negru sunt culorile caracteristice pentru Audi Sport si pentru editia specială Audi R8 Coupé. În combinatie cu diverse elemente ale bordului si ale exteriorului, culorile îi accentuează alura sportivă. Modelul sportiv exclusivist a fost dezvăluit anul acesta la Salonul Auto International de la New York. Masina va fi produsă într-un număr limitat de doar 200 de exemplare si va putea fi comandată începând cu luna mai.

Audi R8 este liderul gamei sport a brandului atât pe sosea, cât si pe pista de curse. ADN-ul său a fost îmbunătătit prin expertiza dobândită de la modelele anterioare Audi Sport, mai ales cele concepute pentru cursele de andurantă. "2016, a fost cel mai de succes an din istoria Audi Sport la capitolul curselor dintre clienti", declară Stephan Winkelmann, CEO-ul Audi Sport GmbH. "Cu R8 LMS am adus acasă 24 de titluri, am obtinut 85 de victorii si am urcat pe podium peste 100 de ori."

Acum, Editia Audi Sport aduce mai multă emotie din lumea motorsport pe tărâmul masinilor de serie prin expresivitatea culorilor argintiu, rosu si negru si prin echipamentul exclusivist din interior. Argintiul floret, mat sau lucios, este evidentiat în unele zone prin nuante de negru mythos si alb ibis. Indiferent de culoarea aleasă, aripile si oglinzile laterale de un rosu intens vor produce un contrast marcant. Exteriorul sofisticat este accentuat de spoilerul frontal, grila Singleframe si prizele de aer. Aceste accente negru titanium contribuie la caracterul distinctiv al masinii. În spate, tevile de esapament trapezoidale sporesc efectul dinamic al designului.

Audi Sport GmbH a echipat editia specială cu jante din aluminiu forjat de 20 de inch si cauciucuri frontale 245/30 si 305/30 pe spate. Jantele cu 10 spite dispuse în Y au fost vopsite în negru antracit, iar spre capete în argintiu pentru a sări în evidentă. Mai mult, acestea sunt decorate cu sigla Audi Sport. La versiunea R8 V10, frânele de otel de un rosu aprins creau un efect ardent, în timp ce la varianta mai puternică, frânele ceramice sunt antracit.

Șoferul este invitat în masină de pragurile iluminate. Incrustatiile de aluminiu ale acestora poartă sigla Audi Sport alături de rombul rosu specific, iar exclusivitatea modelului este specificată aici prin inscriptia "1/200". Paleta de culori disponibilă pentru interior este în perfectă armonie cu exteriorul. Usile si scaunele sunt din piele fină Nappa, într-o combinatie de negru si rosu intens. Spătarele scaunelor sunt marcate cu emblema R8 - un element de design exclusivist pentru modelul în editie specială. Volanul, mânerele usilor si scaunele au accente contrastante de argintiu închis.

Caracterul sportiv al masinii este subliniat prin incrustatii decorative de carbon. Aceste detalii conturează Audi virtual cockpit, difuzoarele de aer si consola centrală. Volanul în trei spite, plat in partea de jos si tapitat cu piele este standard pentru această editie specială. Iar emblema R8 pozitionată central, pielea neagră în care este învelit si detaliul din piele rosie păstrează spiritul din morotsport. Volanul a fost gândit astfel încăt să fie usor de centrat pentru soferii care îsi pun la încercare abilitătile de condus.

Faimosul motor performant V10 poate fi pornit printr-un buton controlat prin satelit, iar soferul foloseste un al doilea buton pentru a ajusta setările Audi drive select. Două butoane aditionale si un switch sunt folosite pentru controlul clapetelor de evacuare. Performance mode include trei noi programe de condus - uscat, umed si zăpadă. Acestea adaptează cu si mai multă precizie masina la conditiile de drum.

Editia Audi Sport R8 Coupé va fi produsă într-un număr limitat de 200 de exemplare, iar comenzile vor putea fi plasate în toată lumea începând cu mai 2017. În Germania, preturile puternicului model propulsat de motorul V10 cu 397 kW (540 CP) încep de la 181.900 EUR. Iar pentru varianta V10 cu 449 kW (610 CP) preturile vor începe de la 205.800 EUR. Livrările vor începe la sfârsitul verii acestui an.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu